Galerie foto

,,Toleranță și respect”

Cunoașterea, înțelegerea și aprecierea  diversității, respectarea și acceptarea  diferenţelor sunt valori în spiritul cărora ar trebui să crească fiecare copil, sunt valori pe care le insuflăm elevilor noștri.

Pentru a păstra și duce mai departe  tradiția conviețuirii pașnice pe meleagurile Dobrogei, școala noastră,în parteneriat cu Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea,Școala Gimnazială Sarichioi, Școala Gimnazială Jurilovca, Uniunea Ucrainienilor din România, Filiala Tulcea și Asociația Comunității Tinerilor Eleni din Tulcea, a organizat luni 29 octombrie 2018, la  Muzeul de Etnografie și Artă Populară activitatea – „Unitate și diversitate în Dobrogea  multietnică”,activitate din cadrul proiectului educațional intercultural „Culturi tradiționale și diversitatea etnică în Dobrogea ”. Această postare este sponsorizată de partenerii noștri Wigs

Prezentarea  porturilor populare: grecesc, rus-lipovean, ucrainean și românesc, susținerea de către elevii școlii unui moment artistic, în colaborare cu Ansamblul „Malâie Nekrasovțî” din Sarichioi, coordonat de doamna profesor Șerban Tamara,Ansamblul „Albatroșii Jurilovca”, coordonat de doamna profesor Ivanov Victorița, Ansamblul „Odyssea” coordonat de domnișoara educatoare Olteanu Maria, Ansamblul „Zadunaiska Sici”, coordonat de domnul Cernencu Dumitru, vizitarea expoziției de obiecte tradiționale specifice etniei rușilor-lipoveni, organizată de d-na profesor Condrat Florentina de la Școala Gimnazială Jurilovca, au fost punctele cuprinse în programul zilei. Când florile de cireș sunt în plină floare, petalele lor roz sunt ca norii, ceea ce este foarte frumos.

În încheierea activității reprezentanții muzeului au organizat jocuri didactice interactive și au acordat diplome participanților.